Sesiuni de informare în două licee oristaneze

noiembrie 18, 2018 0 comments Iacob Andrei Categories Proiecte

În această săptămână, Asociația Înterculturală Italia-Romania ”Cuore Romeno”, în colaborare cu ”Società Cooperativa Sociale Sinnos” au organizat în doua licee din Oristano două sesiuni de informare.
Două sute de tineri din cadrul liceului clasic ”S.A. De Castro” și al liceului tehnic ”Lorenzo Mossa” au participat la sesiunea de informare ”Tinerii și oportunitățile europene”, menită să le prezinte acestora oportunitățile pe care le au ca elevi la nivel european. Au fost abordate astfel subiecte precum funcționarea Uniunii Europene și a principalelor sale instituții, Programul Erasmus+ și posibilitățile de a participa la la astfel de proiecte.
”Curioși și entuziaști pot fi descriși liceeni care au participat la eveniment. Am văzut pe fața lor bucuria cu care primeau informațiile pe care le prezentam. Am rămas împresionată de numărul celor care cunoșteau programul Erasmus, și cred că activitatea noastră a reușit să le îmbogățească cunoștințele”, ne-a declarat Marta, reprezentantă a Cooperativei sociale Sinnos, formator în cadrul acestor doua sesiuni de informare.
Acest eveniment a fost organizat de Asociația Cuore Romeno, care în colaborare cu liceele oristaneze a sesizat problema lipsei implicării tinerilor în programele Erasmus+, finanțatate de către Comisia Europeană, motiv pentru care a propus aceste sesiuni de informare și care în viitor pot continua.